Dicționar PPWR: 73 de termeni

Regulamentul (UE) 2025/40 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, intrat în vigoare la 11 februarie 2025, înlocuiește Directiva 94/62/CE și se aplică direct în toate statele membre, fără transpunere națională. Introduce obligații privind reciclabilitatea (Art. 6), restricțiile PFAS (Art. 5), conținutul reciclat minim (Art. 7), etichetarea armonizată (Art. 12 și 13), minimizarea ambalajelor (Art. 10), documentația tehnică și declarația de conformitate (Art. 15 și 16) și răspunderea extinsă a producătorului (Art. 45).

Termene-cheie:

• 12 august 2026: aplicabilitate generală, restricțiile PFAS de la Art. 5, declarația de conformitate obligatorie.
• Până la 1 ianuarie 2028: Comisia trebuie să adopte actele delegate prevăzute la articolul 6 alineatul (4), care stabilesc criteriile pentru clasele de performanță în ceea ce privește reciclabilitatea, metodologia de evaluare și cadrul comun de modulare a contribuțiilor EPR.
• 1 ianuarie 2030: pragurile de conținut reciclat de la Art. 7. Tot de la această dată se aplică și cerințele de proiectare în vederea reciclării, sau la 24 de luni de la intrarea în vigoare a actelor delegate, oricare dintre date este mai târzie.
• 1 ianuarie 2035: cerința de reciclare la scară largă, sau la cinci ani de la intrarea în vigoare a actelor de punere în aplicare corespunzătoare, oricare dintre date este mai târzie.
• 1 ianuarie 2038: ambalajele trebuie să atingă cel puțin clasa de performanță B.

Separat de acest calendar, regulamentul stabilește ținte de reducere a deșeurilor de ambalaje pe cap de locuitor, raportate la anul de referință 2018, eșalonate până în 2040.

Anexa tehnică a Regulamentului (UE) 2025/40 care stabilește categoriile de ambalaje, parametrii de calcul și pragurile procentuale pentru clasele de performanță în ceea ce privește reciclabilitatea. Clasele propriu-zise și consecințele lor de piață sunt stabilite prin articolul 6, pe baza procentului din masa unității de ambalaj care poate fi efectiv reciclat.

Regulamentul definește trei clase de performanță: A, B și C. Ambalajul care nu atinge pragul clasei C este considerat nereciclabil din punct de vedere tehnic, iar introducerea sa pe piață este restricționată. „Nereciclabil" nu este o a patra clasă, ci absența încadrării. Criteriile și calendarul pe clase sunt detaliate pe pagina despre clasele de reciclabilitate PPWR.

De la 1 ianuarie 2038, ambalajele trebuie să atingă cel puțin clasa B, deci clasa C funcționează ca clasă de tranziție. Cerințele de proiectare în vederea reciclării se aplică de la 1 ianuarie 2030 sau la 24 de luni de la intrarea în vigoare a actelor delegate prevăzute la articolul 6 alineatul (4), oricare dintre date este mai târzie.

Criteriile tehnice și metodologia de evaluare se stabilesc prin aceleași acte delegate, pe care Comisia trebuie să le adopte până la 1 ianuarie 2028. Până la intrarea lor în vigoare, reperul aplicabil rămâne standardul armonizat EN 13430:2004, iar metodologiile folosite curent în industrie sunt RecyClass v3.1 și CEFLEX D4ACE, fără ca ele să constituie dovadă de conformitate.

Anexa tehnică a Regulamentului (UE) 2025/40 care stabilește structura documentației tehnice obligatorii pentru ambalajele introduse pe piața UE: descrierea ambalajului, specificațiile materialelor, rapoartele de testare, declarațiile furnizorilor și evaluarea reciclabilității.

Documentația se arhivează 5 ani pentru ambalajele de unică folosință și 10 ani pentru cele reutilizabile, conform Art. 15 alin. (3). Este baza pentru Declarația de Conformitate PPWR, al cărei model este dat în anexa VIII.

Pentru un ambalaj produs de un convertor și pus pe piață sub marca clientului, documentația din anexa VII este cea pe care furnizorul o pune la dispoziția fabricantului, în temeiul articolului 16.

Articolul din Regulamentul (UE) 2025/40 care interzice utilizarea substanțelor perfluoroalchilice și polifluoroalchilice (PFAS) în ambalajele în contact cu alimentele, de la 12 august 2026. Interdicția se aplică cu trei praguri cumulative: 25 ppb per substanță individuală, 250 ppb suma totală PFAS și 50 ppm fluor organic total.

Pragurile se raportează la unitatea de ambalaj, inclusiv cerneluri, lacuri, cleiuri și adezivi, nu doar la folia de bază.

Nu există perioadă de epuizare a stocurilor. Declanșatorul este punerea pe piață, nu data fabricației: ce a fost pus pe piață înainte de 12 august 2026 rămâne, dar orice punere pe piață după această dată trebuie să respecte limitele. Detaliile de aplicare sunt pe pagina despre articolul 5 și restricțiile PFAS.

Articolul care impune proporții minime de conținut reciclat post-consum (PCR) în ambalajele din plastic introduse pe piața UE. Pragurile sunt diferențiate pe categorii de ambalaj.

Praguri aplicabile din 1 ianuarie 2030:

• Ambalaje sensibile la contact din PET: 30%, crescând la 50% din 2040
• Ambalaje sensibile la contact din alte plastice decât PET, inclusiv folii flexibile PE și PP: 10%, crescând la 25% din 2040
• Alt ambalaj din plastic: 35%, crescând la 65% din 2040

Deșeurile din procesul de producție, adică materialul pre-consum, nu se califică pentru aceste praguri.

Procentul nu se calculează pe fiecare ambalaj în parte, ci ca medie pe unitate de producție, pe an, pe tip și format de ambalaj. Conformitatea se demonstrează pe componente, fiecare furnizor declarând pentru componenta lui. Cernelurile, lacurile, cleiurile și adezivii nu sunt considerați plastic pentru acest calcul, deci nu intră în bază. Aplicarea pe structuri rPE și rPP este tratată pe pagina despre conținutul reciclat în ambalajele flexibile.

Articolul care impune ca ambalajele să fie concepute și produse astfel încât greutatea și volumul să fie reduse la minimul necesar pentru protecția produsului, conformitatea cu reglementările aplicabile și acceptarea de către consumator.

Din 1 ianuarie 2030, ambalajele grupate, cele de transport și cele pentru comerț online nu pot depăși un raport de spațiu gol de 50%, conform Art. 24. Sunt interzise explicit pereții dubli, fundul fals și straturile inutile.

Mecanismul prin care contribuțiile plătite în cadrul schemelor de răspundere extinsă a producătorului se diferențiază în funcție de performanța de reciclabilitate a ambalajului, în loc să fie uniforme pe masă.

Obligațiile de răspundere extinsă a producătorului sunt stabilite la articolul 45. Criteriile pe baza cărora se face diferențierea urmează să fie stabilite printr-un cadru european comun, adoptat prin actele delegate prevăzute la articolul 6 alineatul (4), pe care Comisia trebuie să le adopte până la 1 ianuarie 2028.

Până la intrarea în vigoare a acestui cadru, statele membre pot modula contribuțiile după criterii naționale. Nivelurile efective de contribuție, diferențele dintre clase și calendarul de aplicare țin de fiecare schemă națională și nu sunt stabilite de regulament. Discuția pe larg este pe pagina despre modularea contribuțiilor EPR.

Principiu legal prin care operatorul economic care introduce ambalajul sau produsul ambalat pe piață suportă costurile de colectare, sortare și reciclare. Responsabilitatea revine de regulă proprietarilor de marcă și importatorilor care pun produsele ambalate pe piață.

În România, obligațiile se îndeplinesc individual sau prin contract cu o organizație de implementare a răspunderii extinse a producătorilor, un OIREP autorizat, în cadrul stabilit de Legea 249/2015 și de OUG 196/2005, cu raportare și plată către Administrația Fondului pentru Mediu. Pe piața românească funcționează mai multe astfel de organizații autorizate.

Document prin care fabricantul sau importatorul de ambalaje atestă că produsul respectă cerințele Regulamentului (UE) 2025/40: reciclabilitate, restricții privind substanțele, conținut reciclat, etichetare și minimizare. Modelul este dat în anexa VIII, iar dosarul care o susține este documentația tehnică din anexa VII. Conținutul obligatoriu, cu exemple, este pe pagina despre declarația de conformitate PPWR.

Important: declarația de conformitate PPWR este diferită de cea pentru contact alimentar, întocmită conform Regulamentului (UE) 10/2011, și de cea pentru plastice reciclate, conform Regulamentului (UE) 2022/1616. Pentru ambalajele alimentare sunt necesare toate declarațiile aplicabile.

Se arhivează 5 ani pentru ambalajele de unică folosință și 10 ani pentru cele reutilizabile, conform Art. 15 alin. (3).

Regulamentul UE privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice, gestionat de Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA). Producătorii și importatorii de substanțe trebuie să le înregistreze și să documenteze siguranța chimică.

Pentru ambalajele flexibile, REACH se aplică materiilor prime, adică polimerilor, adezivilor, cernelurilor și aditivilor, și se suprapune cu restricțiile specifice din PPWR privind PFAS, metalele grele și substanțele de îngrijorare.

Materiale în contact cu alimentele, categorie reglementată separat de PPWR. Cadrul european FCM cuprinde:

• Regulamentul (CE) 1935/2004, principii generale
• Regulamentul (UE) 10/2011, materiale plastice
• Regulamentul (UE) 2022/1616, plastice reciclate
• Regulamentul (UE) 2023/2006, bune practici de fabricație

FCM impune limite de migrare, o listă a substanțelor autorizate și cerințe de documentație independente de obligațiile PPWR. Pentru ambalajele flexibile alimentare, ambele cadre juridice se aplică simultan.

Directiva UE care impune companiilor mari raportarea indicatorilor de sustenabilitate, inclusiv reciclabilitatea ambalajelor și conținutul reciclat, ca date verificabile extern.

Prin pachetul Omnibus adoptat în 2025, calendarul de raportare a fost amânat, iar sfera de aplicare a fost restrânsă la companiile mari care depășesc pragurile stabilite prin acel pachet. Întreprinderile mici și mijlocii cotate au fost scoase din sfera obligatorie și pot raporta voluntar. Pragurile și calendarul au fost modificate de mai multe ori, așa că valorile în vigoare se citesc în textul consolidat al directivei.

Sistem de clase de performanță în ceea ce privește reciclabilitatea stabilit prin articolul 6 din Regulamentul (UE) 2025/40, cu pragurile fiecărei clase fixate în anexa II. Regulamentul definește trei clase de performanță: A, B și C. Ambalajul care nu atinge pragul clasei C este considerat nereciclabil din punct de vedere tehnic, iar introducerea sa pe piață este restricționată. „Nereciclabil" nu este o a patra clasă, ci absența încadrării.

Clasa A: cel puțin 95% din unitatea de ambalaj, raportat la masă, este reciclabilă.

Clasa B: cel puțin 80%.

Clasa C: cel puțin 70%. Clasă de tranziție.

Sub 70%: ambalajul este considerat nereciclabil din punct de vedere tehnic, iar introducerea sa pe piață este restricționată.

Ce împinge o structură în sus sau în jos pe această scală ține de proporția polimerului principal și de compatibilitatea celorlalte componente cu fluxul de reciclare țintă. Un ambalaj predominant polietilenă, cu straturi funcționale minoritare, pornește de la un procent mai bun decât un laminat din polimeri incompatibili între ei. Rezultatul concret se stabilește însă prin evaluare, nu prin apartenența la un tip de structură. Calendarul și criteriile pe clase sunt detaliate pe pagina despre clasele de reciclabilitate PPWR.

Evaluarea se face pe unitatea de ambalaj, nu doar pe laminat: intră în calcul închiderile, valvele, etichetele, cernelurile, lacurile și adezivii.

Calendar: cerințele de proiectare în vederea reciclării se aplică de la 1 ianuarie 2030 sau la 24 de luni de la intrarea în vigoare a actelor delegate prevăzute la articolul 6 alineatul (4), oricare dintre date este mai târzie. Până la intrarea lor în vigoare, reperul aplicabil rămâne standardul armonizat EN 13430:2004. De la 1 ianuarie 2038, ambalajele trebuie să atingă cel puțin clasa B.

Criterii tehnice: criteriile de performanță și metodologia de evaluare se stabilesc prin actele delegate prevăzute la articolul 6 alineatul (4), pe care Comisia trebuie să le adopte până la 1 ianuarie 2028. Până atunci, metodologiile folosite curent în industrie sunt RecyClass v3.1 și CEFLEX D4ACE, fără ca ele să constituie dovadă de conformitate PPWR.

Contribuții EPR: modularea contribuțiilor EPR pe baza clasei de performanță urmează să fie stabilită printr-un cadru european comun, tot prin actele delegate. Până la intrarea lui în vigoare, statele membre pot modula contribuțiile după criterii naționale.

Inițiativă non-profit coordonată de Plastics Recyclers Europe, care publică ghiduri Design for Recycling, protocoale de testare și scheme de certificare pentru ambalajele din plastic. RecyClass nu este organism de reglementare, iar clasele sale nu sunt clasele de performanță prevăzute de regulament.

Scala proprie: versiunea 3.1, publicată în august 2025, folosește clasele CLASS A, CLASS B, CLASS C și NOT RECYCLABLE. Pragurile interimare din metodologie sunt: clasa A cel puțin 95%, clasa B între 80% și 95%, clasa C între 70% și 80%, iar sub 70% structura este clasificată drept nereciclabilă. Condiția de intrare în evaluare este ca materialul principal să reprezinte minimum 70% din ambalaj.

Cum se citește rezultatul: procentul obținut este clasa de reciclabilitate maximă și teoretică a structurii. Incompatibilitățile de design, de exemplu stratul metalic fin, pigmenții cu carbon negru sau polimerii incompatibili, coboară clasa sub acest maxim.

Instrumentul online: pentru o evaluare preliminară a structurii se poate folosi gratuit RecyClass Online Tool. Rezultatul este o autoevaluare tehnică: nu este certificare, nu permite prin el însuși o afirmație de reciclabilitate și nu este dovadă de conformitate PPWR.

Certificări: RecyClass are două scheme distincte, Design for Recycling Certification, care privește proiectarea ambalajului, și Recyclability Certification. Amândouă presupun auditul unui organism terț și sunt diferite de rezultatul instrumentului online. Procedura este descrisă pe pagina despre evaluarea RecyClass.

Ghiduri tehnice publicate de inițiativa europeană CEFLEX pentru proiectarea ambalajelor flexibile compatibile cu economia circulară. Ghidurile se sprijină pe un program extins de testare dedicat ambalajelor flexibile, realizat în laboratoare și universități europene.

Definește praguri de compatibilitate pentru adezivi, EVOH, carbon negru, PET și PVDC în structuri PE și PP. Este o metodologie de industrie, cu date experimentale proprii, alternativă la RecyClass. Ca și RecyClass, nu produce clasele de performanță prevăzute de regulament și nu ține loc de conformitate.

Organism german de evaluare a reciclabilității ambalajelor, alternativă la RecyClass, recunoscut mai ales în Germania și Austria, în legătură cu schemele naționale de răspundere extinsă a producătorului. Este folosit de brandurile care vând pe piața germană și au nevoie de o evaluare compatibilă cu cerințele locale.

Metodologia diferă parțial de RecyClass, iar același ambalaj poate primi rezultate diferite în cele două sisteme. Pentru export către Germania și Austria, evaluarea Cyclos-HTP este frecvent solicitată alături de RecyClass.

Principiu de proiectare prin care ambalajul este conceput de la început pentru compatibilitate cu fluxurile de reciclare industrială: sortare NIR, separabilitatea componentelor, calitatea granulei reciclate.

PPWR impune criterii DfR obligatorii prin actele delegate prevăzute la articolul 6 alineatul (4), pe care Comisia trebuie să le adopte până la 1 ianuarie 2028. Cerințele se aplică de la 1 ianuarie 2030 sau la 24 de luni de la intrarea în vigoare a acestor acte, oricare dintre date este mai târzie. Până la intrarea lor în vigoare, reperul aplicabil rămâne standardul armonizat EN 13430:2004, iar metodologiile folosite curent în industrie sunt RecyClass v3.1 și CEFLEX D4ACE. Aplicarea practică pe structuri flexibile este tratată pe pagina despre proiectarea pentru reciclare.

Distincție de bază în PPWR, între două concepte frecvent confundate.

Reciclabil prin design: structura ambalajului este compatibilă cu fluxurile de reciclare și poate fi testată cu metodologia RecyClass v3.1 sau CEFLEX D4ACE.

Efectiv reciclat: există infrastructură reală de colectare, sortare și reciclare industrială pentru acel tip de ambalaj.

Articolul 6 din PPWR cere, într-o a doua etapă, reciclabilitate demonstrată la scară largă, nu doar reciclabilitate teoretică prin design. Etapa se aplică de la 1 ianuarie 2035 sau la cinci ani de la intrarea în vigoare a actelor de punere în aplicare corespunzătoare, oricare dintre date este mai târzie.

Cerință PPWR prevăzută la articolul 6, potrivit căreia ambalajele trebuie să fie nu doar reciclabile prin design, ci efectiv colectate, sortate și reciclate în infrastructura industrială reală. Se aplică de la 1 ianuarie 2035 sau la cinci ani de la intrarea în vigoare a actelor de punere în aplicare corespunzătoare, oricare dintre date este mai târzie.

Metodologia de evaluare, inclusiv pragurile de reciclare efectivă pe tip de ambalaj, urmează să fie stabilită de Comisia Europeană. Pentru ambalajele flexibile, îndeplinirea cerinței depinde de dezvoltarea fluxurilor de colectare și sortare pentru polietilenă și polipropilenă în statele membre.

Capacitatea unui ambalaj de a fi identificat și separat corect în instalațiile automate de sortare NIR. Este un concept diferit de reciclabilitate: un ambalaj poate fi sortabil, dar să dea o granulă de calitate slabă, sau poate fi reciclabil tehnic fără să existe local infrastructura de colectare și sortare.

Sortabilitatea este unul dintre criteriile care intră în evaluarea RecyClass și în criteriile CEFLEX. Elementele care perturbă sortarea NIR sunt stratul metalic fin, pigmenții cu carbon negru și densitatea incompatibilă cu fluxul țintă.

Tipuri de polietilenă diferențiate prin densitate și structură moleculară:

• HDPE (High Density PE): rigid, utilizat în saci industriali și recipiente
• LDPE (Low Density PE): flexibil, utilizat în folii de ambalare și pungi
• LLDPE (Linear Low Density PE): cu rezistență la perforare superioară LDPE, utilizat frecvent în structuri coextrudate pentru ambalaje flexibile

Toate sunt compatibile cu fluxul de reciclare PE4 și sunt polimerii de bază pentru trecerea la structuri monomaterial PE. Clasa de reciclabilitate a unei structuri concrete se stabilește prin evaluare, pe unitatea de ambalaj, nu pe polimerul de bază.

Polimer utilizat în ambalajele flexibile pentru rigiditate relativă și rezistență termică mai ridicată comparativ cu polietilena. Cod reciclare PP5, densitate 900 la 910 kg/m³, temperatură de topire 160 la 170°C.

Rezistența termică o face potrivită pentru umplere la cald și pentru procese de sterilizare în autoclavă, unde polipropilena cast este stratul de sudare uzual. Structurile monomaterial PP intră în fluxul de reciclare PP, iar rezultatul evaluării depinde de restul unității de ambalaj: adezivi, cerneluri, închideri, etichete.

Polipropilenă orientată biaxial, film PP întins simultan în direcția mașinii și transversal, rezultând rigiditate, transparență și proprietăți mecanice superioare PP standard. Densitate 910 kg/m³.

Utilizată ca strat exterior imprimabil în structuri flexibile, în combinație cu CPP pentru sudare. Compatibilă cu fluxul de reciclare PP5 în structuri BOPP/CPP sau BOPP/SiOx/CPP, fără strat metalic fin, care perturbă sortarea.

Film PP obținut prin extrudare pe role răcite, fără orientare. Densitate 900 kg/m³, neorientată.

Proprietăți: transparență ridicată, sudabilitate excelentă la temperaturi moderate, rezistență la grăsimi. Utilizat în structuri mono-PP și CPP/PP pentru aplicații de umplere la cald și produse de panificație. Compatibil cu fluxul de reciclare PP5.

Polietilenă orientată monoaxial, obținută prin întinderea filmului PE în direcția mașinii, rezultând rigiditate, transparență și proprietăți mecanice superioare PE standard, cu densitate mai mică decât PET, 940 kg/m³ față de 1390 kg/m³, și comparabilă cu OPP.

MDO-PE rămâne compatibil cu fluxul de reciclare PE4 și se folosește ca alternativă monomaterial la PET sau OPP în aplicații cu cerințe optice și mecanice ridicate.

Polietilenă orientată biaxial, obținută prin întinderea filmului PE în două direcții, longitudinal și transversal, rezultând rigiditate și rezistență mecanică superioare PE standard.

BOPE rămâne compatibil cu fluxul de reciclare PE4 și se folosește ca înlocuitor monomaterial pentru OPP sau PET în aplicații cu cerințe mecanice ridicate. Față de MDO-PE, orientarea în ambele direcții dă proprietăți optice și mecanice mai echilibrate.

Polimer utilizat frecvent ca strat exterior în laminatele clasice de tip PET/PE, apreciat pentru rigiditate, transparență și calitate de imprimare. Densitate 1390 kg/m³, temperatură de topire 245 la 260°C.

Incompatibil cu fluxul de reciclare PE4, deoarece prezența PET în laminat degradează calitatea granulei reciclate PE. Alternativa monomaterial este MDO-PE sau BOPE, pentru aplicații cu cerințe optice și mecanice similare.

Polimer cu rezistență mecanică și barieră la oxigen ridicate, utilizat în structuri multistrat PA/PE sau PA/EVOH/PE.

Peste pragul de 5% din masa ambalajului, prevăzut în criteriile RecyClass pentru fluxul PE, poliamida face structura incompatibilă cu acel flux, pentru că afectează calitatea granulei reciclate. Metodologia CEFLEX D4ACE tratează separat structurile cu PA în flux PE, cu praguri proprii și cu cerințe de straturi tie.

Polimer cu barieră excelentă la oxigen și umiditate, utilizat tradițional în unele structuri de ambalaje farmaceutice și alimentare. Incompatibil cu fluxurile de reciclare PE și PP.

Atât criteriile RecyClass, cât și metodologia CEFLEX D4ACE îl tratează ca incompatibil. Conține clor, iar la incinerare eliberează acid clorhidric și contaminează fluxurile de reciclare mecanică.

Structură de ambalaj construită predominant pe o singură familie de polimeri, PE sau PP, fără combinarea cu polimeri incompatibili precum PET sau poliamida.

Monomaterial nu înseamnă automat reciclabil. Evaluarea se face pe unitatea de ambalaj și ia în calcul adezivii, cernelurile, lacurile, închiderile și celelalte elemente funcționale. Pragurile procentuale, de exemplu cel de 95% pentru clasa cea mai bună din metodologia RecyClass, se raportează la unitatea de ambalaj, nu doar la laminat.

Gama EcoMonoFilm® include structuri PP (BOPP/CPP) și PE (MDO-PE/PE, BOPE/PE), dezvoltate în direcția criteriilor de reciclabilitate PPWR pentru 2030.

Strat sau combinație de straturi dintr-un ambalaj care împiedică migrarea substanțelor spre produs: oxigen, umiditate, lumină, grăsimi, arome.

În ambalajele flexibile, bariera funcțională este asigurată prin EVOH, strat metalic fin, SiOx, AlOx sau combinații de polimeri cu proprietăți complementare. PPWR introduce criterii de reciclabilitate care, împreună cu ghidurile Design for Recycling, favorizează barierele compatibile cu reciclarea mecanică în locul celor care blochează sortarea sau reciclarea. Structurile de barieză sunt comparate pe larg pe pagina despre folia cu barieră.

Copolimer utilizat ca strat de barieră la oxigen în structuri flexibile PE/EVOH/PE sau PP/EVOH/PP.

Spre deosebire de stratul metalic fin, EVOH nu perturbă sortarea NIR și este acceptat condiționat în fluxurile de reciclare PE și PP, cu condiția ca proporția să nu depășească 5% din greutatea totală a ambalajului, prag folosit atât în criteriile RecyClass v3.1, cât și în cele CEFLEX D4ACE.

Oferă o barieră la oxigen bună, inferioară stratului metalic fin, dar suficientă pentru majoritatea aplicațiilor care cer termen lung, cu avantajul că păstrează transparența. Comparația detaliată este pe pagina strat metalic fin față de EVOH.

Strat subțire de aluminiu vaporizat aplicat pe suprafața unui film plastic, care oferă barieră superioară la oxigen, umiditate și lumină. Grosime tipică 300 la 500 Å, adică 30 la 50 nanometri.

Problematic în reciclare deoarece blochează radiația NIR folosită la sortarea automată, făcând polimerul de bază nedetectabil. În criteriile RecyClass și CEFLEX, stratul metalic peste pragul de compatibilitate este tratat ca incompatibil cu fluxurile PE și PP, iar clasa finală a unei structuri concrete se stabilește prin evaluare. Proprietățile și densitatea optică sunt tratate pe pagina despre stratul metalic fin.

Strat ceramic subțire de oxid de siliciu depus pe filme polimerice prin vaporizare în vid. Grosime tipică 40 până la 80 nanometri, cu menținerea transparenței.

Oferă barieră ridicată la oxigen și la umiditate, fără a perturba sortarea NIR. Alternativă compatibilă cu reciclarea la stratul metalic fin, în structuri BOPP/SiOx/CPP, PE/SiOx/PE sau BOPE/SiOx/PE.

Utilizat în aplicații de calitate ridicată pentru cafea, suplimente alimentare și alimente sensibile la oxidare, ca soluție de barieră care rămâne în linie cu criteriile de proiectare în vederea reciclării.

Strat ceramic subțire de oxid de aluminiu depus pe filme polimerice prin vaporizare în vid. Oferă barieră ridicată la oxigen și la umiditate, fără a perturba sortarea NIR.

Alternativă compatibilă cu reciclarea la stratul metalic fin, în structuri BOPP/AlOx/CPP sau PE/AlOx/PE. Grosime tipică 10 până la 20 de nanometri, cu menținerea transparenței. Proprietățile sunt similare cu SiOx, iar alegerea între cele două depinde de disponibilitatea furnizorilor și de cerințele specifice de barieră.

Strat metalic utilizat în laminate pentru obținerea unei bariere foarte ridicate la gaze, vapori și lumină. Grosime tipică 7 la 12 μm.

Incompatibil cu reciclarea PE sau PP monomaterial: aluminiul nu se topește odată cu poliolefina și rămâne material străin în granula reciclată, iar stratul metalic blochează și sortarea NIR. Într-un laminat, proporția lui se adaugă la celelalte materiale incompatibile de pe unitatea de ambalaj, iar rezultatul evaluării de reciclabilitate se stabilește pe ambalajul concret. Termenul de la care contează acest lucru este cel al cerințelor de proiectare în vederea reciclării: 1 ianuarie 2030 sau 24 de luni de la intrarea în vigoare a actelor delegate, oricare dintre date este mai târzie.

Pentru aplicațiile cu cerințe extreme de barieră, de exemplu farmaceutice sau produse ultrasensibile, alternativele sunt structurile BOPP/SiOx/CPP sau PE/AlOx/PE. Echivalența se verifică pe produs, pe fișa tehnică a structurii.

Poliolefină modificată chimic cu grupe de anhidridă maleică, utilizată ca strat de legătură în structuri coextrudate PE/EVOH/PE sau PE/PA/PE.

Grupele funcționale creează legături covalente cu grupele hidroxil ale EVOH sau cu grupele amidice ale PA, asigurând adeziune interlaminară rezistentă. Echivalentul pentru structuri PP este PP-g-MAH.

Straturile tie sunt esențiale pentru stabilitatea structurilor coextrudate fără adeziv. Pentru EVOH într-o structură destinată fluxului PE, raportul dintre EVOH și stratul tie intră în calculul procentului de materiale străine, deci influențează direct rezultatul evaluării de reciclabilitate.

Material plastic provenit din deșeuri de ambalaje colectate de la consumatori finali și reprocesate în granule reciclate (rPE, rPP etc.).

PPWR Art. 7 impune utilizarea unui procent minim de PCR în ambalajele din plastic introduse pe piața UE, din 1 ianuarie 2030:

• Ambalaje sensibile la contact din PET: minimum 30%, crescând la 50% din 2040
• Ambalaje sensibile la contact din alte plastice decât PET, inclusiv folii flexibile PE și PP: minimum 10%, crescând la 25% din 2040
• Alt ambalaj din plastic: minimum 35%, crescând la 65% din 2040

Deșeurile din procesul de producție, adică materialul pre-consum, nu se califică pentru aceste praguri.

Procentul nu se calculează pe fiecare ambalaj în parte, ci ca medie pe unitate de producție, pe an, pe tip și format de ambalaj. Aplicarea pe structuri flexibile este detaliată pe pagina despre conținutul reciclat rPE și rPP.

Distincție esențială în PPWR Art. 7 care separă două concepte frecvent confundate:

Reciclat post-consum (PCR): material din deșeuri colectate de la consumatori finali. Se califică pentru țintele minime de conținut reciclat PPWR.

Reciclat pre-consum: material provenit din rebuturi ale procesului de producție reintegrate în fabricație. Nu se califică pentru țintele PPWR, chiar dacă este refolosit intern și reduce consumul de material virgin.

Granule de polietilenă sau polipropilenă obținute prin reprocesarea deșeurilor de ambalaje colectate și sortate.

PPWR Art. 7 impune utilizarea unui procent minim de rPE și rPP post-consum în ambalajele flexibile din 2030. Pentru contact alimentar direct:

• rPE și rPP din reciclare mecanică: necesită o tehnologie autorizată conform Regulamentului (UE) 2022/1616
• rPE și rPP din reciclare chimică (piroliză, depolimerizare): reprezintă o alternativă, cu autorizare acordată pe fiecare tehnologie de reciclare în parte și cu instalații înregistrate individual

Granulele rPE și rPP au indicele de curgere în topitură (MFI) mai variabil decât materialul virgin, ceea ce cere adaptarea parametrilor de extrudare și testare pe linie înainte de integrarea în producția de serie.

Schemă de certificare pentru sustenabilitate și conținut reciclat, utilizată în special pentru mass balance în reciclarea chimică.

Este schema folosită curent în industrie pentru demonstrarea conținutului reciclat chimic, rPE și rPP obținute din piroliză sau depolimerizare, până la stabilirea metodologiei de calcul prin actele Comisiei.

Producătorii care utilizează rPE sau rPP chimic trebuie să dețină sau să solicite furnizorilor certificare ISCC PLUS pentru lanțul de custodie. Certificarea presupune audit independent și se reînnoiește periodic.

Metodologie de urmărire și alocare a conținutului reciclat prin lanțul de producție, care permite unui producător să revendice conținut reciclat chimic fără ca materialul fizic reciclat să fie amestecat direct în produsul final.

Utilizată în special pentru rPE și rPP din reciclare chimică destinat contactului alimentar, cu certificare ISCC PLUS pe lanțul de custodie.

Tratamentul anumitor tehnologii și regulile de alocare depind încă de actele secundare ale Comisiei Europene, care nu au fost publicate.

Categorie definită în Art. 3 PPWR: ambalaje în contact direct cu alimente, cosmetice, medicamente, dispozitive medicale, alimente pentru sugari sau alte produse sensibile reglementate.

Pentru conținutul reciclat conform Art. 7, pragurile sunt diferențiate pe două subcategorii:

• Sensibile la contact din PET: 30% în 2030, 50% în 2040
• Sensibile la contact din alte plastice decât PET (inclusiv folii flexibile PE și PP): 10% în 2030, 25% în 2040

Ambalajele care nu sunt sensibile la contact au praguri mai ridicate: 35% în 2030, 65% în 2040.

Procesul prin care materialul reciclat revine în aceeași aplicație sau în aplicații de calitate echivalentă. Exemplu clasic: sticlele PET devin granulă rPET, care devine apoi sticle PET noi.

Pentru ambalajele flexibile PE și PP, reciclarea în buclă închisă este tehnic posibilă, dar limitată de nivelul de dezvoltare al colectării și sortării foliilor flexibile în multe state membre, inclusiv în România. Ambalajul proiectat corect pentru un singur flux de reciclare are cea mai mare șansă să ajungă într-o buclă închisă sau într-o buclă deschisă de calitate ridicată.

Procesul prin care un material reciclat este utilizat în aplicații cu cerințe mai scăzute față de aplicația originală. Opusul reciclării în buclă închisă.

Granula rPE din ambalaje flexibile colectate municipal este frecvent utilizată în reciclare în cascadă, pentru saci menajeri sau tuburi, nu pentru ambalaje alimentare. Cascada rămâne reciclare, dar valoarea materialului scade la fiecare ciclu, iar materialul iese mai repede din circuit.

Document tehnic obligatoriu conform Regulamentului (UE) 10/2011 (modificat prin Regulamentul (UE) 2025/351) prin care fabricantul atestă că materialul sau obiectul plastic destinat contactului cu alimentele respectă cerințele UE privind migrarea, substanțele autorizate și trasabilitatea.

Distinctă de Declarația de Conformitate PPWR. Pentru ambalajele alimentare flexibile sunt necesare ambele declarații, plus DoC conform Regulamentului (UE) 2022/1616 dacă ambalajul conține plastic reciclat.

Document tehnic obligatoriu prin care fabricantul sau importatorul de ambalaje atestă că produsul respectă cerințele Regulamentului (UE) 2025/40: reciclabilitate, restricții privind substanțele, conținut reciclat, etichetare și minimizare. Modelul este dat în anexa VIII, iar dosarul care o susține este documentația tehnică din anexa VII.

Conținutul tipic: identificarea produsului, trimiterea la PPWR și la celelalte reglementări aplicabile, descrierea compoziției ambalajului, evaluarea reciclabilității, confirmarea respectării limitelor pentru PFAS, procentul de conținut reciclat, semnătura reprezentantului autorizat, data și locul emiterii.

Când ambalajul poartă marca clientului, declarația se emite de client, în calitate de fabricant, pe baza informațiilor și a documentației pe care furnizorul i le pune la dispoziție în temeiul articolului 16.

Se arhivează 5 ani pentru ambalajele de unică folosință și 10 ani pentru cele reutilizabile, conform Art. 15 alin. (3) PPWR. Pentru detalii complete, consultați pagina dedicată Declarației de Conformitate PPWR.

Document emis de furnizor pentru fiecare lot de materie primă sau ambalaj livrat, care atestă caracteristicile și conformitatea lotului respectiv cu specificațiile agreate.

Pentru rPE și rPP, certificatul de lot documentează procentul de conținut reciclat, originea PCR și certificările aplicabile (ISCC PLUS, EuCertPlast). Element esențial al trasabilității în lanțul de conformitate PPWR Art. 7.

Document emis de producătorul de materie primă sau de un laborator acreditat, care atestă rezultatele testărilor analitice pe un lot specific: compoziție, puritate, absența substanțelor restricționate, conformitate cu specificațiile.

Pentru ambalaje flexibile, CoA este document suport obligatoriu în dosarul de conformitate PPWR, alături de TDS și declarații furnizori. Pentru contact alimentar, CoA include testele de migrare (OML, SML) pe simulanți alimentari standardizați.

Document emis de furnizorul de materie primă care specifică proprietățile tehnice ale materialului: compoziție, proprietăți mecanice, termice, de barieră și conformitate cu standardele aplicabile.

Pentru ambalajele flexibile, fișele tehnice ale furnizorilor de granulate sunt documente suport obligatorii pentru emiterea Declarației de Conformitate conform Regulamentului (UE) 10/2011 și PPWR.

Metodologie standardizată (ISO 14040 și ISO 14044) pentru calculul impactului de mediu al unui produs pe întreaga durată de viață: de la extracția materiei prime până la eliminare.

Utilizată pentru calculul amprentei de carbon a ambalajelor și compararea structurilor monomaterial față de multistrat. Fără un studiu LCA specific și verificat extern, afirmațiile despre amprenta de carbon redusă pot fi dificil de demonstrat și pot ridica risc de declarații de mediu înșelătoare. Pentru o estimare orientativă a amprentei unei structuri există calculatorul de CO₂ pentru ambalaje flexibile.

Pentru CSRD, LCA este frecvent solicitat ca document suport pentru raportarea emisiilor indirecte din lanțul valoric (Scope 3) pe componenta ambalaj.

Transfer de substanțe chimice din materialul de ambalaj în produsul alimentar. Regulamentul (UE) 10/2011 definește două tipuri de limite:

• OML (Overall Migration Limit): Limita Globală de Migrare = 10 mg/dm² suprafață de contact sau 60 mg/kg aliment
• SML (Specific Migration Limit): Limita de Migrare Specifică pentru substanțe individuale cu restricții (monomeri reziduali, aditivi, antioxidanți), exprimată în mg/kg aliment

Testarea migrării se realizează cu simulanți alimentari standardizați în condiții de contact definite (temperatură, timp, tip simulant). Rapoartele de migrare sunt documente suport obligatorii în Declarația de Conformitate pentru contact alimentar.

Categorie de substanțe chimice prezente în materialul de ambalaj fără a fi adăugate intenționat: impurități ale materiilor prime, produse de degradare, produse de reacție, contaminanți ai procesului.

Regulamentul (CE) 1935/2004 impune ca NIAS să fie evaluate pentru siguranță, printr-o evaluare de risc documentată de producător. Relevant în special pentru rPE și rPP din colectare municipală, unde spectrul NIAS este mai larg decât la materialul virgin.

Categorie PPWR care acoperă substanțele chimice prezente în ambalaje cu potențial impact negativ asupra sănătății umane sau asupra reciclabilității materialelor.

PFAS reprezintă categoria principală de SoC vizată de PPWR Art. 5. Limitele se raportează la unitatea de ambalaj, inclusiv cerneluri, lacuri, cleiuri și adezivi. Comisia Europeană urmează să publice un raport privind substanțele de îngrijorare din ambalaje, iar acesta poate extinde restricțiile și la alte substanțe sau la ambalaje nealimentare. Pragurile și aplicarea sunt detaliate pe pagina despre articolul 5 și restricțiile PFAS.

Identificator digital (cod QR, watermark, RFID) care leagă ambalajul fizic de o bază de date cu informații tehnice: materiale, conținut reciclat, instrucțiuni de sortare, conformitate.

Digital Product Passport este un instrument al Regulamentului privind proiectarea ecologică (ESPR), nu al PPWR. PPWR nu creează un DPP propriu, dar introduce cerințe proprii de etichetare: etichete armonizate de identificare a materialului de la 12 august 2028, conform Art. 12, și informații accesibile digital pentru ambalajele reutilizabile. Un pașaport digital dedicat ambalajelor ar putea fi introdus ulterior printr-un act legislativ viitor, dar nu este prevăzut de PPWR.

Ambalaj realizat din materiale cu grosime redusă care se pot plia, rula sau comprima fără a se rupe: folii, pungi, sacoșe, plicuri.

Spre deosebire de ambalajele rigide, sticle sau cutii, ambalajele flexibile combină mai frecvent materiale diferite în structuri multistrat, ceea ce creează dificultăți specifice la reciclare. Trecerea la structuri monomaterial este direcția principală de lucru pentru criteriile de reciclabilitate din PPWR.

Ambalaj proiectat și introdus pe piață cu scopul de a fi reutilizat de mai multe ori într-un sistem închis de reutilizare, conform Art. 11 PPWR.

Criterii minime: rezistență la cicluri multiple de utilizare și spălare, compatibilitate cu sisteme de colectare, spălare și redistribuire. PPWR stabilește ținte obligatorii de reutilizare pentru anumite categorii, în special ambalaje de transport și băuturi, conform Art. 29. Ambalajele flexibile de unică folosință rămân categoria predominantă.

Măsura cantității de oxigen care trece printr-un film de ambalaj pe unitatea de timp și suprafață, exprimată în cm³/m²/zi. Cu cât OTR-ul este mai mic, cu atât bariera la oxigen este mai bună.

Ordinea, de la bariera cea mai ridicată la cea mai slabă: stratul metalic fin și acoperirile ceramice SiOx sau AlOx dau bariera cea mai bună, urmate de structurile cu EVOH; polietilena fără strat de barieră rămâne cu mai multe ordine de mărime în urmă.

Măsurarea se face conform ISO 15105-2 sau ASTM D3985, de regulă la 23°C și 0% umiditate relativă. O valoare de barieră aparține unei structuri concrete, cu grosimi date, măsurată în condiții date, și se comunică pe fișa tehnică a structurii, nu ca interval general pe tip de laminat.

Măsura cantității de vapori de apă care trece printr-un film de ambalaj pe unitatea de timp și suprafață, exprimată în g/m²/zi. Cu cât WVTR-ul este mai mic, cu atât bariera la umiditate este mai bună.

Ordinea, de la bariera cea mai ridicată la cea mai slabă: acoperirile ceramice și stratul metalic fin dau bariera cea mai bună, urmate de polipropilena orientată; polietilena standard este cea mai permeabilă dintre structurile uzuale.

Măsurarea se face conform ASTM F1249 sau ISO 15106, de regulă la 38°C și 90% umiditate relativă. Ca și la OTR, valoarea aparține unei structuri concrete și se confirmă pe fișa ei tehnică. Relevant pentru produse sensibile la umiditate: cafea, biscuiți, produse deshidratate, suplimente alimentare.

Parametru standardizat (ISO 1133) care măsoară fluxul de polimer topit în condiții definite de temperatură și presiune, exprimat în g/10 min.

Indică greutatea moleculară și procesabilitatea polimerului: MFI mic înseamnă polimer mai vâscos, potrivit pentru extrudare folie, iar MFI mare înseamnă polimer mai fluid, potrivit pentru injecție.

Variabilitatea MFI este una dintre provocările tehnice la integrarea rPE și rPP în producție, deoarece granulele reciclate au MFI mai variabil față de materialul virgin.

Durata de valabilitate a produsului ambalat în condiții normale de depozitare, determinată de bariera ambalajului la oxigen, la umiditate și la lumină, precum și de temperatura de depozitare.

Trecerea de la un laminat clasic de tip PET/PE la o structură monomaterial poate afecta termenul de valabilitate dacă bariera nu este echivalentă. Evaluarea tehnică pe produs și pe structură este obligatorie înainte de tranziție.

Tehnologie prin care aerul din interiorul ambalajului este înlocuit cu un amestec de gaze, CO₂, N₂ și O₂, adaptat produsului, pentru prelungirea termenului de valabilitate.

Necesită barieră ridicată la oxigen. Se poate obține și în structuri monomaterial, de exemplu PE/EVOH/PE cu EVOH sub 5%, care rămân în fluxul de reciclare PE, cu rezultatul evaluării stabilit pe unitatea de ambalaj.

Tipuri de mașini de ambalare automată care formează punga din folie, o umplu și o sudează:

• VFFS (vertical): utilizat pentru produse vrac, granule, pulberi, legume
• HFFS (orizontal): utilizat pentru produse plate, felii, produse de panificație

Compatibilitatea foliei monomaterial cu aceste linii depinde de parametrii de sudare. Structurile monomaterial cer recalibrare față de laminatele cu PET, pentru că fereastra de sudare este mai îngustă și temperaturile trebuie ținute mai precis.

Proces de fabricare a foliilor flexibile prin extrudarea simultană a mai multor straturi de polimeri topiți printr-o singură filieră, fără adeziv de laminare.

Avantaj pentru reciclabilitate față de laminare, dacă toți polimerii sunt compatibili. Structurile coextrudate PE/EVOH/PE nu conțin adeziv, iar EVOH este legat direct de straturile PE prin straturi tie-layer compatibile.

Tehnologie de laminare a foliilor flexibile care utilizează adezivi fără solvenți organici, spre deosebire de laminarea cu solvent.

Avantaje: fără emisii de compuși organici volatili în procesul de producție, fără etapa de evaporare a solventului și, prin urmare, o verificare mai simplă a cerințelor Regulamentului (UE) 10/2011 pentru contact alimentar.

Adezivul este un sistem bicomponent care reticulează după laminare: legătura atinge rezistența finală după o perioadă de maturare a rolei, înainte de confecționare.

Tehnologie tradițională de laminare care folosește adezivi dizolvați în solvenți organici, de exemplu acetat de etil sau etanol. Solventul este evaporat în tunel termic înainte de combinarea straturilor.

Dezavantaje: emisii de compuși organici volatili, nevoia unor sisteme de recuperare a solventului și verificări suplimentare de migrare pentru contact alimentar.

Este în scădere ca pondere în industria europeană, pe măsură ce tehnologia fără solvent devine standard.

Tehnologie utilizată în instalațiile automate de sortare a deșeurilor pentru identificarea tipului de polimer al ambalajului.

Senzorul NIR emite radiație infraroșie și analizează spectrul reflectat, iar fiecare polimer are o semnătură spectrală proprie. Structurile cu strat metalic sau cu pigmenți pe bază de carbon negru perturbă sortarea NIR, prin absorbția sau reflectarea radiației înainte ca aceasta să atingă polimerul de bază.

Pigment negru utilizat în cerneluri de tipar și în compuși plastici. Problematic în reciclarea ambalajelor flexibile deoarece absoarbe radiația NIR folosită la sortarea automată, împiedicând identificarea corectă a polimerului de bază.

Criteriile RecyClass și metodologia CEFLEX D4ACE tratează cernelurile cu carbon negru ca incompatibile cu fluxurile PE și PP. Alternativele sunt pigmenții organici sau anorganici fără carbon negru, detectabili NIR.

Capacitatea componentelor unui ambalaj, capac, etichetă, fermoar sau valvă, de a se separa de structura principală în procesul de reciclare.

Componentele inseparabile din polimeri incompatibili trag în jos rezultatul evaluării pentru întregul ambalaj. Atât criteriile PPWR, cât și metodologia RecyClass tratează separabilitatea ca element distinct de evaluare.

Un fermoar din poliamidă pe o pungă din polietilenă este exemplul tipic: dacă nu se separă și depășește pragul de masă admis, coboară rezultatul întregii unități de ambalaj.

Sistem de închidere repetabilă aplicat pe pungi flexibile, compus din profile complementare de plastic care se închid prin presare.

Materialul tipic al fermoarului este LDPE sau PP, ales în funcție de structura pungii, ca să rămână compatibil cu același flux de reciclare. Forța de deschidere și numărul de cicluri de închidere se stabilesc pe tipul de fermoar și se confirmă la ofertare.

În evaluarea de reciclabilitate, fermoarul este componentă separabilă și se analizează distinct. Dacă materialul lui este incompatibil cu structura pungii, de exemplu fermoar din poliamidă pe pungă din polietilenă, coboară rezultatul întregii unități de ambalaj.

Componentă tehnică aplicată pe ambalajele de cafea prăjită, care permite eliberarea CO₂ din interiorul ambalajului fără a permite intrarea oxigenului.

Esențială pentru cafeaua ambalată imediat după prăjire, care continuă să degaje CO₂ câteva zile. În evaluarea de reciclabilitate, valva este componentă separabilă din alt material și se analizează împreună cu structura pungii.

Categoria de material în care un ambalaj este sortat și procesat în instalațiile de reciclare:

• PE4: fluxul pentru ambalaje flexibile din polietilenă
• PP5: fluxul pentru ambalaje flexibile din polipropilenă

Un ambalaj reciclabil în teorie poate fi nereciclabil în practică, dacă infrastructura de colectare și sortare pentru fluxul respectiv nu există în zona în care se folosește. Evaluarea de reciclabilitate se face întotdeauna față de un flux anume, PE sau PP, nu în general.

Totalul emisiilor de CO₂ echivalent asociate producției, transportului, utilizării și eliminării unui ambalaj.

Structurile monomaterial pornesc de la un număr mai mic de materiale și de etape de proces decât laminatele multistrat, iar reciclarea mecanică le este accesibilă. Cât înseamnă asta în CO₂ echivalent pentru un ambalaj anume se stabilește printr-un studiu LCA pe structura evaluată.

Fără LCA validat extern, afirmațiile despre amprenta redusă pot fi dificil de demonstrat și pot ridica risc de declarații de mediu înșelătoare.